Restitutio: Alte imagini ale morilor de vânt din Deltă / Dobrogea


În postarea anterioară, TEDD v-a prezentat două poveşti legate de morile de vânt din satul Letea. Pentru că aceste tipuri de instalaţii de tehnică ţărănească au constituit parte a peisajului etno – cultural al spaţiului deltaic şi nord – dobrogean, ar fi interesant să adunăm virtual cât mai multe dintre morile de vânt care au existat în deltă, măcar numele proprietarilor și poveștile lor, dacă imagini ale acestora nu mai există.

Astăzi vă aducem în prim – plan câteva imagini (fotografii, desene, schiţe sau crochiuri) ale morilor care au funcţionat în deltă, propunându-ne să completăm tabloul acestora şi provocându-vă să căutaţi prin sertarele cu amintiri pentru a răspunde la întrebarea Mai ţineţi minte sau aţi auzit de la bunicii dumneavoastră poveşti despre morile de vânt sau despre morarii din satul natal? 

P.S. Nu uitaţi că o poveste nespusă este o poveste pierdută. 

Moara lui Neamţu, de la marginea satului C.A. Rosetti a completat peisajul local până prin anul 2006, când a fost demontată şi transportată într-o nouă locaţie. Singura moară funcţionabilă din deltă la nivelul anilor 1990 – 2000, ea a fost „curtată” de mai multe muzee în aer liber din România, însă drumul ei a fost altul… 

Moara lui moș Cârlan, zis Neamțu, C.A. Rosetti ,1972

Moara lui moș Cârlan, zis Neamțu, C.A. Rosetti ,1972

Florian Dumitrescu, părintele paroh din satul Caraorman, afirmă, apelând la memoria orală locală, că moara care se află în cadrul Complexului Național Muzeal Astra din Sibiu a aparținut între 1920 – 1954 lui moș Macola (Nicolae Ivanov) din Caraorman, după care a fost mutată în Dunavățu de Sus (comuna Murighiol). O altă moară din Caraorman a aparţinut lui Andrei Toma, între anii 1920 – 1935. După decesul acestuia, moara a fost dezmembrată de moștenitori.

La acestea putem adăuga moara lui Grigore Ivanov, de tip căciulat sau olandez (cu acoperiş mobil), surprinsă în desenul lui Maxim Gherasim în anul 1961.

Moara lui Grigore Ivanov, Caraorman, desen 10 septembrie 1961

Moara lui Grigore Ivanov, Caraorman, desen 10 septembrie 1961

Moara lui Irimia Sarighioleanu, desen 15 iulie 1959

Moara lui Irimia Sarighioleanu, desen 15 iulie 1959

Moara lui moș Cârjă, Crișan, desen 1962

Moara lui moș Cârjă, Crișan, desen 1962

Moară la Letea, desen 6 septembrie 1962

Moară la Letea, desen 6 septembrie 1962

Moară la Mila 3 – Sulina, 1940

Moară la Mila 3 – Sulina, 1940

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s