Sânzienele în Dobrogea – Ziua în care toate piesele de port se scoteau la soare


Prezentul fragment prescurtat și adaptat face parte din lucrarea de disertație Gândirea magică la comunităţile tradiţionale de români şi ucraineni din Nordul Dobrogei (Alexandru CHISELEV, 2015).

Drăgaica sau Sânzienele (Tayiani la aromâni) este o sărbătoare solstițială, celebrată pe 24 iunie, coincizând în calendarul ortodox cu ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

În structura sa se pot descifra câteva elemente divinatorii, de asigurare a sănătății și de alungare a spiritelor rele sau legate de cultul morților.

Înaintea acestei zile erau culese ritualizat anumite plante, precum florile de drăgaică (pentru descântece de dragoste și bolile vitelor), țâța vacii, iarba de îmbătat pisica (odoleanul) sau pelinul. Pentru sănătate, fetele se încingeau la brâu cu pelin sau alte flori.

Ca practică divinatorie, se obișnuia aruncarea unor flori pe casă. În funcție de poziționarea acestora, de căderea sau staționarea florilor pe acoperiș, fetele își aflau norocul, data căsătoriei sau  chiar iminența morții.

Legat de oferirea prinosului, de Drăgaică se împărțeau mere copiilor, după sfințire, mai ales de cei care nu puteau răbda de dorul merelor și apoi gustau și aceștia. Cei care puteau rezista tentației, împărțeala de mere se realiza de Sfântul Ilie.

Se credea că de Sânziene soarele strălucește cel mai frumos, de aceea se scoteau toate piesele de port sau vestimentație la soare. Astfel, acestea erau purificate și încărcate de energii benefactive, putând înfrunta și alunga răul în orice formă a sa, închipuită sau nu.

Zig-zag-ul, bibiluri/colțurei realizați cu acul; Sursa: MEAP Tulcea

Cămașă de mire, motivul cireșele; Sursa: MEAP Tulcea

La aromâni, se obișnuia împodobirea și jocul găleţii (giocu ali găleatii), cu rol apotropaic, și realizarea cununii de Sânziene (căruna di Triyan), în scop divinatoriu, în context pre – marital.

Un gând despre “Sânzienele în Dobrogea – Ziua în care toate piesele de port se scoteau la soare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s